Zidurile sunt construite pentru a nu putea fi doborâte cu ușurință,pentru a putea rezista trecerii subite a vremii și pentru a fi de neclintit în fața furtunilor.La fel se întâmplă și cu acei oameni care, din diferite motive, ridică în jurul lor ziduri imense care să țină la distanță toate dezastrele care li s-ar putea abate asupra sufletelor , devenite mult prea fragile în urma ploilor reci care le-au inundat cu tristețe. Sunt clădite prea multe ziduri și sunt prea înalte pentru a putea trece de ele, sunt greu de distrus și imposibil de privit dincolo, unde se află un suflet captiv între pereții goi ai trupului. Un suflet blând care privește cu teamă către lumea de afară, de frică să nu-i fie descoperit adăpostul sau cunoscute slăbiciunile care l-ar putea face atât de vulnerabil.Aceste ziduri n-ar putea fi construite dacă nu ar exista oameni care să contribuie la ridicarea lor.Fiecare cărămidă adăugată reprezintă răutățile și cuvintele tăioase cu care oamenii aruncă dintr-o parte într-alta, lovind în suflete la fel de dur ca niște pietre.Însă, există și oameni care, după ce au reușit să vadă strălucirea din spatele zidurilor, luptă cu mâinile goale pentru a doborî pereții triști , aparent indestructibili, care umbresc existența unei ființe firave. Luptă pentru că ochii lor văd frumusețea și fragilitatea ascunse atât de bine, acoperite cu o cortină de piatră și păstrate departe de privirile celorlați. Aceștia sunt oamenii care vor putea înlătura nu numai zidurile puternice , ci și temerile, cicatricile , urmele și toate acele amintiri care scufundă sufletul , îl îngenunchează și-l țin captiv în spatele unor gratii, unde parcă și lumina se teme să pătrundă cu razele ei calde. Luptă pentru ca , la final ,după prăbușirea zidurilor , să iasă la iveală un suflet frumos, plin de iubire și vindecat de rănile adânci și mult prea usturătoare ale trecutului.

 

”Without walls , you are the most beautiful human I have ever seen.”

Reclame

3 gânduri despre “Prea multe ziduri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s